Logica marca Robu: Vine vara și n-avem contract de dezinsecție și deratizare

0
225

„Panică în Timișoara. Din lipsa de interes a administrației locale, cetățenii sunt nevoiți să-și ia măsuri de precauție împotriva invaziei de căpușe. Primăria nu are un contract de deratizare, iar tot mai mulți oameni evită să-și scoată copiii în parcuri. Explicația lui Robu: dă vina pe angajați.

”Iarna car și vara sanie”, așa spune un vechi proverb românesc pe care orice om întreg la minte îl pricepe și îl pune în aplicare. Se pare că în administrația Robu nu este valabil, iar ca în nuvela lui Ion Luca Caragiale, Cănuță Om Sucit, toate se întâmplă invers. Ori omul nu se potrivește cu lumea, ori în spatele acțiunilor sale stau ascunse alte interese.

Este o situație haotică în oraș din pricina lipsei unei firme de dezinsecție și deratizare. Oamenii ajung la spital din cauza invaziei de căpușe. Citesc în presa locală că domnul primar declară că nu poate să-și oblige subordonații să semneze. Aceeași angajați cărora primarul le face rapoarte de evaluare și le taie din salar la orice altă mică abatere. Este de neconceput ca un oraș precum Timișoara să n-aibă în plină primăvară rezolvată această problemă. Tind să cred că a devenit o modă atribuirea directă și o joacă a primarului cu bugetul Timișoarei.

În curând, la sfârșitul lunii o să expire și contractul pentru deszăpezire. Știm că procedura pentru o astfel de licitație se întinde până la un an de zile. Stau și mă întreb dacă și în iarnă o să ne găsim în aceeași situație. Vom monitoriza atent aceste lucruri și vom lua atitudine.”, a spus Ovidiu Sîrbu- președinte ALDE Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.