Esti gata de fotbal si distractie? Vrei sa il cunosti pe Neymar? Acum e momentul

0
60

În 2017, peste 100,000 de jucători din 53 de țări au jucat în etapa de calificare Neymar Jr’s Five. Anul acesta, 60 de țări de pe 6 continente vor striga prezent în catalogul de înscrieri pentru o nouă ediție. Turneul este deschis echipelor formate din cinci, șase sau șapte jucători, inclusiv rezerve, fete sau băieți, cu vârsta între 16 și 25 de ani, însă doi dintre membrii echipei pot depăși vârsta de 25 de ani.

Zeci de mii de jucători vor intra în competiție sperând că vor trece mai departe de calificările regionale, până în finala națională, respectiv în Finala Mondială de la Instituto Projeto Neymar Jr din Praia Grande, Brazilia, care va avea loc la finalul lunii iulie.

Echipa TAO UNITED, care a reprezentat România în Brazilia în 2017 a câștigat și a devenit campioană mondială. Anul acesta, echipa care ne va reprezenta țara, va merge să apere titlul.

Timișorenii care doresc să participe la etapa de calificare din 28 și 29 aprilie de la Baza Sportivă Davia Sport (Bulevardul Bulbuca Iosif nr. 39) se pot înscrie pe www.neymarjrsfive.com până la data de 26 aprilie.

“Mă bucur că de la ediție la ediție am reușit să creștem numărul de jucători și echipe înscrise în competiție. Știu că a devenit un turneu mare la nivel mondial, dar încă mai este loc de creștere. În plus, să ne gândim că avem și mai multe echipe în finala mondială decât cele 32 care se regăsesc în Cupa Mondială,” a spus Neymar Jr.

“E un model nou, un joc în viteză, dinamic, suntem campioni mondiali și chiar suntem buni la acest sport. Sunt tineri talentați, care găsesc motivația, abia aștept să văd și ediția de anul acesta. Succes, cea mai bună echipă să ne reprezinte în Brazilia!”, a declarant Ciprian Marica, pentru a doua oară ambasador Neymar Jr’s Five în România.

Anul acesta, etapele de calificare Neymar Jr’s Five vor începe în București, pe 14-15 aprilie și vor continua în Craiova (21-22 aprilie), Timișoara (28-29 aprilie), Târgu Mureș (5-6 mai), Cluj Napoca (12-13 mai), Iași (19-20 mai) și Constanța (2-3 iunie) însă vom merge să descoperim talentul fotbalistic și la Chișinău. Finala națională va avea loc în luna iunie la București, când vom afla și cine ne va reprezenta țara în finala mondială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.