Beat, fără permis, cu motoscuterul printre oameni, în centrul oraşului!

0
69

Polițiștii locali aflați în patrulare în zona centrală a orașului, au surprins un bărbat care se deplasa, ziua în amiaza mare, printre pietoni, cu un motoscuter, pe strada Vasile Alecsandri, deși zona este restricționată circulației unor astfel de vehicule.

Când a văzut patrula de polițiști locali, bărbatul s-a dat jos de pe motoscuter și a intrat într-un local încercând să-și piardă urma.

A fost însă identificat în scrut timp de poliţişti. Se pare că este vorba dedspre un bărbat de 53 de ani, din Timișoara.

În urma verificărior în baza de date, poliţiştii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat, neavând dreptul de a conduce pe drumurile publice.

De asemenea, acesta emana un puternic miros de alcool, motiv pentru care s-a solicitat un echipaj de la Biroul Rutier care l-a testat cu aparatul alcooltest, stabilind-se o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0,64 la mie.

Pe lângă sancțiunea aplicată pentru circulația cu mopedul în zonă restricționată, cel în cauză a fost predat polițiștilor de la Biroul Rutier pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here