Tânăr de 19 ani, drogat, prins de polițiștii locali!

0
124

Polițiștii locali aflați în patrulare în dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 09.45, au depistat un tânăr care se deplasa haotic, ținându-și cu greu echilibrul, mergând pe linia de tramvai, pe strada Avram Imbroane.

Tânărul a fost legitimat, iar polițiștii stabilit că are 19 ani, și are domiciliul în localitatea Ticvaniu Mare, județul Caraș-Severin.

”Trecându-se la efectuarea controlului corporal, asupra acestuia s-a găsit un plic cu resturi vegetale de culoare verde-olive, susceptibile a fi din categoria substanțelor psihoactive, despre care a declarat că le-a achiziționat pentru consum propriu”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Au fost întocmite documentele pentru predarea substanțelor și preluarea cazului de către polițiștii din cadrul Brigazii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform legii privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

zonia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here