Specialiști din România, dar și de peste hotare dezbat la Timișoara Istoria Evului Mediu

0
33

Istoria Evului Mediu, dezbătută de specialiștii din toată Europa la Muzeul Banatului! Mai exact, Muzeul a organizat conferința internațională ”POLITICS AND SOCIETY IN THE CENTRAL AND SOUTH-EASTERN EUROPE!”, ce reunește specialiști reputați din țară, dar și din Anglia, Ungaria, Serbia și Bulgaria.

Simpozionul are loc în perioada 25-27 octombrie și este structurat pe două secțiuni (istorie și arheologie).

„Prezentările sunt împărțite pe două secțiuni. O secțiune este dedicată istoricilor și cealaltă secțiune arheologiei. Temele pentru istorici prevăd atât politica, societatea din acele vremuri, cât și acțiuni militare și conflicte. În ceea ce privește arheologia, sunt prezentate obiecte de patrimoniu, săpături de salvare, unele dintre ele făcute chiar aici în Timișoara”, spune Iusztin Zoltan, muzeograf in cadrul Muzeului Național al Banatului.

În cadrul lucrărilor ştiinţifice au fost abordate subiecte de istorie politică, socială și militară și studii ale unor piese de patrimoniu reprezentative evului mediu. Invitatul de onoare al conferinței este Prof. Martyn Rady de la University College London.

Muzeul Național al Banatului își propune transformarea acesteia într-un eveniment permanent și prestigios, atât pentru Timișoara, cât și pentru Banat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.