PSD Timiş și-a făcut organizaţie de femei în Teremia Mare!

0
349

În prima şedinţă de a fost desemnată ca preşedinte al biroului local Ecaterina Negrău, iar ca vicepresedinţi Emilia Bălan, Rodica Luncan şi Nicoleta Chiricheu.

Mă bucur că am putut realiza acest proiect pe care ne-am propus de multă vreme să îl punem în practică. Doamnele din Teremia Mare au dorit să e organizeze într-o structură în care să activeze şi am răspuns pozitiv invitaţiei deoarece Organizaţia de Femei a PSD este cea mai puternică de pe scena politică din ţara noastră şi scopul nostru este să păstrăm acest statut. Vreau să felicit colegele din Teremia Mare pentru dorinţa de implicare şi să le asigur de sprijin în acţiunile pe care le vor promova„, a spus preşedintele OFSD Timiş, Romaniţa Jumanca.

Biroul de conducere al OFSD Teremia Mare este format din 10 persoane.

Constituirea organizaţiei de femei din Teremia Mare face parte din strategia noastră de deschidere a partidului spre membri noi şi atragerea de oameni de valoare către social-democraţie. Le urez bun venit doamnelor în familia PSD şi le-am promis că le voi fi alături deoarece am susţinut tot timpul promovarea femeilor în politică„, a declarat preşedintele executiv al PSD Timiş, Călin Dobra.

OFSD Teremia Mare se bucură şi de sprijinul primarului localităţii, Cornel Vasile Gui, care doreşte transformarea organizaţiei într-una dintre cele mai puternice de la nivelul judeţului Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.