Imnul Național „Deșteaptă-te române!” a răsunat astăzi la Timișoara!

0
53

Ziua Imnului Național a fost sărbătorită astăzi și la Timișoara.

Data de 29 iulie a fost proclamată Ziua Imnului Național al României, simbol al unității Revoluției Române de la 1848. Mai exact, la 29 iulie 1848, „Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Manifestările dedicate sărbătoririi Imnului Național au început încă de dimineață, în fața Palatului Administrativ.

A fost oficiată o scurtă slujbă religioasă, a fost intonat imnul de stat, iar apoi forțele de ordine au pornit în pas de defilare.

Imnul Național alături de Drapelul Național reprezintă pentru fiecare popor lucruri sfinte, lucruri pline de o simbolistică foarte consistentă care adună la o laltă sacrificiile și izbânzile poporului respectiv. Trebuie să prețuim imnul și drapelul național, dar sigur astăzi este Ziua Imnului, și să marcăm aceste evenimente așa cum se cuvine. Particip cu plăcere de fiecare și cu multă emoție, mai ales că noi avem un imn care cred că emoționează pe oricine, atât prin versurile sale, cât și prin linia melodică”, a declarat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Ziua Imnului Național este o zi extrem de importantă pentru toți românii. Imnul <<Deșteaptă-te române>> a fost cântat pentru prima dată, oficial, în 1848 la inițiativa domnitorului Știrbei Vodă, apoi a fost interzis după instaurarea regimului comunist. A fost însă cântat în timpul Revoltei de la Brașov din 1987 și în timpul Revoluției din 1989. În 1991 a fost consacrat prin Constituție Imn Național al României, fiind considerat simbol național alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului. Sărbătorim în fiecare an Ziua Imnului Național, afirmându-ne astfel identitatea națională și unitatea, în semn de respect și în memoria celor care au contribuit la consolidarea statului român”, spune Roxana Iliescu, vicepreședinte al CJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here