Accident cu două victime din cauza unei femei! Ce a putut să facă aceasta?

0
197

Un nou accident a avut loc în această dimineaţă în vestul ţării. De această dată, impactul s-a petrecut la doi paşi de Timişoara, în comuna Dumbrăviţa.

De vină se pare că este o tânără şoferiţă de 24 de ani care a vrut să vireze la stânga, fără a se asigura şi a izbit în plin, o maşină care circula regulamentar

La data de 25.07 o femeie de 24 de ani a condus un autoturism pe DJ 691 dinspre Giarmata spre Timisoara, iar la un moment dat a efectuat un viraj la stânga fără a se asigura, intrând in coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 38 de ani, care circula regulamentar din sens opus. Ambii conducatori auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Ionuț Sârbu, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.

În urma accidentului ambii şoferi au fost răniţi, iar unul dintre ei a rămas încarcerat.

“La faţa locului s-au deplasat două autospeciale, cu echipaj de descarecare. În urma accidentului au rezultat două victime, dintre care una a rămas încarcerată. După ce a fost scoasă din autoturism, aceasta a fost preluată de o ambulanţă şi transportată de urgenţă la spital. Cealaltă victimă a fost preluată de o ambulanţă SMURD”, a explicat Elena Megherea, purtătorul de cuvânt al ISU Timiş.

Din cauza accindetului, traficul a fost blocat pe un sensul de mers dinspre Giarmata spre Timişoara, câteva zeci de minute.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here