Camera de Comerț Timiș lansează un nou proiect transfrontalier! Acesta se adresează șomerilor

0
69

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş, lansează proiectul transfrontalier LaborNet „Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră”.

CCIAT este partener în proiect, împreună cu Camera de Comerț și Industrie a Serbiei prin Camera Regională din Districtul de Nord al Banatului Kikinda și Primăria Orașului Kikinda.

Proiectul se înscrie pe linia preocupărilor CCIA Timiș de a găsi soluții viabile pentru criza locală a forței de muncă, inclusiv prin facilitarea accesului cetăţenilor sârbi pe piaţa forţei de muncă din România.

Acest proiect este finanțat în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, și  vizează îmbunătățirea potențialului zonei pentru a asigura o creștere favorabilă incluziunii, a facilita accesul pe piața forței de muncă și a spori oportunitățile de angajare în zona transfrontalieră.

Proiectul se adresează șomerilor din zona transfrontalieră, cu precădere persoanelor din grupurile defavorizate, companiilor care au dificultăți în găsirea forței de muncă, instituțiilor din domeniul economiei și educației.

La lansarea proiectului au confirmat participarea reprezentanți ai instituțiilor publice și organizațiilor din domeniul forței de muncă din județul Timiș (Inspectoratul Teritorial de Muncă, A.J.O.F.M., Serviciul pentru Imigrări), agenții de recrutare, firme, persoane din grupul țintă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here