Un nou serviciu online, al Primăriei Timișoara! Ce poți face de acasă?

0
44

Din această săptămână, Direcţia Fiscală a lansat un nou serviciu la Biroul Impuneri Mijloace Auto de la mall, cel de planificare online pentru depunerea documentaţiilor la ghişeu.

Se poate accesa www.dfmt.ro, iar la secţiunea Auto programări online, se poate stabili data şi ora la care contribuabilul se prezintă la ghişeu cu toate documentaţiile. Până acum, se depunea la ghişeu documentaţia şi se soluţiona după 15 zile, cetăţeanul prezentându-se de 2 ori.

Prin noul sistemul de programări online, se prezintă o singură dată şi se rezolvă pe loc. Precizăm că e vorba de documentaţii, nu de certificate fiscale.

Tot la Biroul Impuneri Mijloace de Transport s-a înregistrat o creştere considerabilă a cererilor depuse on-line pentru înmatriculări şi radieri. După ce a fost analizat tot lanţul operaţional şi s-au luat măsuri de optimizare, s-a ajuns ca 80% din activitatea Biroului să se desfăşoare în regim on-line.

Ca urmare,  în week-end-uri, se depun câte 400-500 de documentaţii, care se soluţionează în 4 zile, iar în timpul săptămânii se depun aprox. 300 de solicitări zilnic. Evitând coada de la ghişee, depunerea on-line este în sprijinul timişorenilor, deoarece funcţionează 24 de ore din 24, comportă mai puţine riscuri de greşeală, iar viteza de procesare este mai mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.