Vremea unor batalii de povestit la copii: Baia Mare, Edinburgh, Stage Francais, Harlequins

0
270

Lupte adevarate date de barbati adevarati. Campioana României la rugby, Timișoara Saracens, va juca, în cea de-a treia etapă a Cupei Regelui, sâmbătă, la Baia Mare, cu CSM Știința, meci pe care bănățenii îl consideră o ”provocare”. Jocul va avea loc sambata, ora 11, pe Arena Zimbrilor din capitala Maramuresului.

”Prin tradiție, meciurile cu Baia Mare sunt pentru Timișoara cele mai provocatoare, în care, din punctul meu de vedere, echipa trebuie să dea totul pe teren, în așa fel încât să ne asigurăm victoria. Am avut două meciuri foarte bune pe care le-am desfășurat în Cupa Regelui, împotriva celor de la Dinamo și U Cluj, dar până la urmă Baia Mare este Baia Mare și aici se va vedea adevărul”, a afirmat miercuri, într-o conferință de presă, vicepreședintele clubului timișorean de rugby, Dușan Filipaș.

La rândul său, căpitanul echipei, Stelian Burcea, a spus că partida cu ”zimbrii” maramureșeni va fi un adevărat test pentru formația sa.

”Este prima deplasare grea pe care o avem în acest an. Vrem să demonstrăm că suntem o echipă care câștigă și în deplasare, nu doar acasă, pentru că până acum toate meciurile mai importante le-am câștigat acasă. Obiectivul nostru este să mergem acolo, să câștigăm, anul trecut am făcut-o de două ori la ei acasă. Suntem echipa care a rupt mitul acela de ‘echipă neînvinsă acasă’ a celor de la Baia Mare și vrem să o facem din nou. În ultimele meciuri am prins foarte mare încredere, cred că începem să ajungem la forma pe care ne-o dorim, dar acest meci cu Baia Mare va fi un adevărat test pentru noi”, a menționat Burcea.

Acesta este ultimul meci al celor de la Timișoara Saracens RCM UVT înainte de debutul în Challenge Cup.

Bănățenii vor juca prima partidă din cea de-a doua competiție valorică europeană inter-cluburi, pe 15 octombrie, împotriva lui Edinburgh (Scoția), pe stadionul “Dan Păltinișanu”. Următorul meci pentru Timișoara Saracens în Challenge Cup va fi contra echipei Stade Francais, pe 20 octombrie, în deplasare, pe stadionul “Jean Bouin”

În a treia etapă din faza grupelor, campioana României va primi replica englezilor de la Harlequins, pe 10 decembrie, pe arena “Dan Păltinișanu”. Pe 17 decembrie, cele două formații se vor întâlni din nou, pe arena londoneză “Twickenham Stoop”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here