Semnificația așezării sfintelor icoane în Biserică

0
96

 anina-religie

Elevii clasei a XI-a Real a Liceului ,,Mathias Hammer’’, înainte de vacanță, au avut parte de o oră inedită, aceasta s-a desfășurat în Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena’’ Anina, la inițiativa profesorului de religie Marius Simion și în baza contractului de parteneriat existent între Școală și Biserică.

Preotul paroh Alin Muntean le-a vorbit elevilor despre icoanele existente în Biserică, despre ceea ce înseamnă o Biserică și cât de importantă este Biserica și nu în ultimul rând , i-a îndemnat să se roage la Dumnezeu și să participe la slujbele bisericii, pentru că nimic în lumea aceasta nu se realizează fără ajutorul Lui.

Profesorul de religie ne-a declarat: ,,Pentru reușita acestei activități vreau să mulțumesc Bunului Dumnezeu și tuturor celor care m-au ajutat ca această oră să se desfășoare în Biserică, mulțumesc conducerii Liceului ,,Matihas Hammer’’ Anina, că mi-a dat acordul pentru a duce elevii la Biserică, Părintelui paroh pentru frumosul dialog purtat cu elevii și nu în ultimul rând elevilor. Consider că Biserica este cadrul cel mai potrivit pentru această oră prevăzută în programa școlară, în clasă oricât de mult m-aș fi străduit lecția nu ar fi avut același impact asupra elevilor. Elevii și-au manifestat dorința ca orele de religie să se desfășoare cât mai des în Biserică’’.

zonia.ro