Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative.
La Timișoara, Ceremonia publică de înălţare a Drapelului Naţional al României va avea loc mâine, de la ora 10, în faţa Palatului Administrativ. Astfel, în faţa Palatului Administrativ al judeţului Timiş și în Catedrala Mitropolitană vor fi organizate și o serie de manifestări dedicate Zilei Drapelului Național al României.
Activitățile vor începe la ora 09.00 cu slujba de sfinţire a drapelului în Catedrala Mitropolitană și continuă în fața Palatului Administrativ al Județului Timiș cu ceremonia publică de înălţare a Drapelului Naţional al României și un recital de poezie susținut de elevii Liceului Teoretic ,,Grigore Moisil” şi elevii Liceului Teoretic ,,Vlad Ţepeş”.
Activitățile se încheie cu defilarea Detașamentului de onoare constituit din militari aparţinând Brigăzii 18 Infanterie ,,Banat”, Grupării de Jandarmi Mobile ,,Glad Voievod”, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Banat” și a Muzicii militare a Brigăzii18 Infanterie ,,Banat”.
Ceremonia de coborâre a Drapelului Naţional de pe catarg și introducerea drapelului în Catedrala Mitropolitană vor avea loc de la 18.00, în fața Palatului Administrativ al Județului Timiș.
Istoria Tricolorului, un simbol mai vechi decât Marea Unire, începe în 1848. În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I: albastrul apare lângă hampă, galben în mijloc, roşu în partea exterioară.
Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului al XIX-lea. Poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui). Tricolorul românesc e simbol de libertate la 1848 şi de unitate la 1859. Îi însoţeşte pe ostaşii care aduc independenţa României în 1877. Spre el vor privi cu speranţă românii în lupta pentru unitate, încununată la 1918.