Dacă treci prin comuna timişeană Pişchia, merită să te-abaţi pe la Centrul de Informare Turistică din localitate. Mai întâi, clădirea – construită, ca atâtea altele din întreg Banatul, pe bani europeni – atrage atenţia prin eleganţă.
Dacă-i treci pragul, constaţi că personalul care activează aici, ghidul Mariana Frăţilă şi agentul turistic Codruţ Benţo, e mai mult decât dornic să-ţi vină în întâmpinare şi să-ţi prezinte frumuseţile zonei, dincolo de ceea ce stă deja scris în pliantele lucioase pe care ţi le distribuie cu amabilitate.
Valul roman
În pădurea de la nordul satului Pişchia se păstrează, pe o lungime de şapte kilometri, aşa-numitul “val roman”, obiectiv turistic care poate fi observat şi la Bencecu de Sus. Lângă moara veche, se profilează un al doilea val, paralel, la numai 10 km faţă de primul. Locuitorii din Bencecul de Sus şi Murani se mândresc astăzi cu faptul că hotarul comunei este traversat de aceste valuri antice, de a căror existenţă între Mureş şi Dunăre se leagă întreaga istorie din sud vestul Daciei.
Vulcanii noroioşi şi apele minerale
Un fenomen natural rar, vulcanii noroioşi, reprezintă un alt argument pentru turiştii care vin la Pişchia şi se datorează dispunerii strategice a comunei, pe linia ce desparte masivul Poiana Ruscă de dealurile Lipovei.
Vulcanii noroioşi sunt uşor de găsit, la ieşirea din Pişchia spre Fibiş. Sunt la marginea pădurii înspre nord. Au forma unor ochiuri de apă clocotită, dar sunt reci. Pe timp ploios, craterul se umple cu apă, iar imaginea e unică.
Gazele degajate în atmosferă prin nouă ochiuri ce bolborosesc în crater provoacă celor mai sensibili o uşoară stare de ameţeală. Dacă valea se inundă cu apă, se văd toţi vulcanii. Doar unul este activ mereu. Pe vremuri, localnicii din Pişchia şi din Seceani veneau aici să se vindece de reumatism.
Pişchia mai atrage turiştii cu apele minerale. Apele au proprietăţi curative, fiind utile în bolile digestive, ulceroase şi de nutriţie, dar sunt contraindicate pentru uzul curent.
Apa de la Izvorul Bordoş este foarte consumată. În stare proaspătă, apa este foarte bună, dar după câteva ore îşi modifică gustul, iar recipientele primesc o culoare ruginie, din cauza fierului. Animalele mici (broaşte, moluşte etc.) nu trăiesc în această apă, dacă ajung accidental, mor. Prima fântână cu apă a fost forată, la o adâncime de 118 metri, în 1963, în centrul comunei. Mai sunt trei, forate în 1967, 1973 şi 1997.
sursa: traveleurope.ro
