Piață volantă la … Muzeul Satului Bănățean

0
292

piata

Timișorenii vor putea să consume legume și fructe proaspete, cumpărate direct de la producătorii locali. Și asta după ce se va amenaja o a treia piață volantă în Timișoara.

De această dată, propunerea îi aparține unui consilier județean PNL, Tiberiu Lelescu. Reprezentanții CJ Timiș analizează amenajarea unei piețe volante la Muzeul Satului Bănățean, fie în incintă, fie în parcare. „Am discutat cu domnul director de la Muzeul Satului Bănățean care a îmbrăţişat ideea că producătorii de legume şi fructe de la nivelul judeţului Timiş nu au unde să desfacă producţia. Prin grija Primăriei Timişoara care a făcut două pieţe volante. Am dori ca prin bunăvoința noastră având în vedere că acolo există o comunitate care nu are ieşirea la piaţă am dori ca la nivel de Muzeu al Satului să amenajăm duminica şi sâmbăta o piaţa volantă unde să se poată vinde legume şi fructe”, susține Tiberiu Lelescu, consilier CJ Timș.

De cealaltă parte, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, spune că va lua în calcul propunerea  consilierului și se va sfătui cu aleșii județeni în această privință.„Va trebui să avem o procedură legală prin care să vedem ce înseamnă piața și spațiul respectiv. Probabil va trebui să stabilim niște tarife modice, dacă se face. Sper să o permanentizăm în parcarea din fața muzeului, nu neapărat în muzeu. Pentru data de 15 să veniți cu un proiect de hotărâre”, explică șeful CJ Timiș, Titu Bojin.

O idee inițiată de consilierul județean, Adrian Pau, pentru amenajarea locului pentru piața volantă este Muzeul Banatului. „O dată pe săptămână, să facem o piață unde să vindem produse cu specific bănățene. Parte din noi nu înțelegem ce înseamnă muzeul. Domnul Radosav nu îmbrățișează această idee și nici angajații de la muzeu. Eu sunt de acord cu piețele volante, dar nu la Muzeul Satului”, a afirmat Adrian Pau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.