Trei ani de mandat! Nicolae Robu și-a făcut bilanțul proiectelor

0
227

Nicolae Robu - vizita SUA-

Infrastructura orașului de pe Bega s-a schimbat în bine, a progresat în cei trei ani de când este primar Nicolae Robu. Aceasta este concluzia edilului, care a vrut să le mulțumească alegătorilor, deși se află într-o vizită de lucru în SUA.

Astăzi se împlinesc trei ani de când Nicolae Robu a fost ales primar al Timișoarei. “Se împlinesc astăzi, iată, trei ani de când am fost ales Primar al Timișoarei. Încă o dată, adresez mulțumirile mele celor ce au avut încredere în mine, votându-mă, dar și celor care, deși nu m-au votat, mi-au fost de la început sau mi-au devenit pe parcurs alături, fie și sufletește, în strădaniile, zbaterile și, de multe ori, luptele mele pentru Timișoara”, a scris pe Facebook, edilul Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei își va face bilanțul în data de 25 iunie, când se împlinesc trei ani de la primul mandat. Până atunci, el și-a făcut o succintă declarație de avere, semn al corectitudinii sale. Deși se află în New York la o întâlnire oficială a primarilor din toată lumea, Nicolae Robu a dorit să le arate prietenilor de pe Facebook că este un om modest pentru statutul pe care în are. „Ce vreau să vă garantez eu acum, stimați și dragi timișoreni este că am fost și voi fi ÎNTOTDEAUNA un om dedicat misiunii asumate, cinstit și drept, un om pentru care ziua de muncă are ÎNTOTDEAUNA peste 12 ore -frecvent chiar semnificativ peste 12 ore-! Apropo de cinste: eu după 4 mandate de Prorector, 2 de Rector -ultimul cumulat cu un mandat de Senator al României- locuiesc în același apartament de bloc cu patru camere dobândit în 1991, am o mașină second hand Renault Laguna din 2001 și, ca agoniseli peste strictul necesar, am un al doilea apartament de bloc (cu 3 camere), din 2004, un teren intravilan de 1000 mp, din 2005 și conturi bancare totalizând sub 10.000 euro (mașina Cielo n-o mai număr, știută fiindu-i valoarea). Asta spune tot!”, a mai scris edilul-șef pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.