Minunea din PIATRA! Descopera Manastirea Piatra Scrisa

0
874

piatra

Inainte de localitatea Armenis pe drumul ce leaga Caransebes de Orsova se găsește Mănăstirea Piatra Scrisă, un cunoscut lăcaș de cult. Aflată la numai 25 de km de orașul Caransebeș, mănăstirea se bucură de un cadru natural încântător, ce sporește potențialul turistic al zonei.
Aici, unde șoseaua șerpuiește prin munți, întâlnind apele râului Timiș, dăinuie de ani buni Schitul Piatra Scrisă, cu clopotnița și chiliile călugărilor ce trăiesc aici.

Istoria apariției acestui lăcaș este strâns legată de o icoană reprezentând Sfânta Treime, zugrăvită pe stâncă. Potrivit legendelor, aceasta ar fi fost pictată de mâna dumnezeiască, însă istoricii rămân mai realiști, adoptând ipoteza conform căreia icoana ar fi fost operă unui pustnic ce ar fi trăit aici în urmă cu mulți ani, Aceasta a fost găsită într-un tunel săpat în interiorul muntelui în timpul lucrărilor de construcție a căii ferate care trebuia să lege Caransebesul de Orșova. Apariția acestei icoane a fost percepută ca un semn, tunelul fiind deviat spre Armenis pentru a proteja descoperirea. Deși poveștile ce au în prim plan acest loc sunt numeroase, prima mențiune documentară a Mănăstirii Piatra Scrisă datează din anul 1788, când aceasta a fost amintită pe o veche hartă militară austriacă.

Despre acest lăcaș s-a vorbit foarte mult, în special pe seama icoanei despre care se spune că ar fi făcătoare de minuni. În fiecare an, în Ziua Tuturor Sfinților, se strâng aici numeroși credincioși, care vin să se roage la Icoana de la Piatra Scrisă. Inițial, în anul 1929, a fost ridicată aici o capela în interiorul căreia este adăpostită în prezent icoana. Capela a fost ridicată de către o familie din Slatina Mică, familia Dragomir, în cinstea fiicei lor decedată. Un an mai târziu, în anul 1930, Episcopia Caransebesului a preluat inițiativa, construind aici un așezământ monahal în toată regula. Ulterior, călugării stabiliți aici au ridicat o clopotnița și o casă în care să fie adăpostit tot personalul monahal.

icoana

Lăcașul este special prin însuși amplasamentul său, întrucât nu foarte multă lume s-ar aștepta să descopere într-o stâncă ascunsă după un pod o mânăstire. Cei care știu însă de existența lăcașului poposesc mereu cu drag aici. Un avantaj pentru potențialul turistic al zonei îl reprezintă peisajele întâlnite în această zonă de pe Valea Timisului, traversată de fostul drum imperial ce unea pe vremuri regiunea Olteniei de Banat.

sursa: traveleurope.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.