Cadouri pline de culoare, de la copii pentru pacienții de la OncoHelp

0
214

 

  copii 3

De Ziua Copilului, mai toți copiii au așteptat daruri, surprize și evenimente speciale. La Timișoara, un grup de copii au învățat să dăruiască: speranță, bucurie și zâmbete, destinatari fiind pacienții Spitalului OncoHelp.

Aceștia au primit vizita copiilor Clubului RotaKids din Timișoara, cei mai tineri membri ai familiei Rotary. Copiii au venit însoțiți de câțiva membri ai Clubului Rotary și au donat 30 de tablouri realizate chiar de ei, acestea urmând să înfrumusețeze pereții albi ai saloanelor centrului medical. Cei mici au insistat să doneze aceste tablouri personal, arătând empatie față de situația bolnavilor internați și punând numeroase întrebări despre incidența cancerului, rata de supraviețuire, tratamente și vindecare.

copii 2

Vizita copiilor la Asociația OncoHelp este parte a proiectului comunitar „Un zâmbet în dar”, un proiect care le oferă celor mici oportunitatea de a învăța cum să ajute la creșterea calității vieții membrilor comunității, cum să fie de folos comunității în care trăiesc și să devină cetățeni responsabili.

Gestul copiilor a fost răsplătit cu diplome de apreciere, cărora li se adaugă mulțumirile Asociației OncoHelp și ale pacienților săi. Clubul RotaKids din Timisoara este format din  membri cu vârste între 7-12 ani și se implică activ în viața comunitară a Timișoarei. Acest club sprijină cetăţenii mai tineri în a-şi dezvolta rezistenţa, cunoştiinţele, aptitudinile, entuziasmul şi determinarea de a căuta neîncetat modalităţi de a schimba lumea, la nivel local şi la nivel global, într-un loc mai liniştit şi frumos, unde oamenii se pot bucura de viaţa lor.

copii 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.