Copiii din Timișoara se vor putea plimba de 1 Iunie cu tramvaiul destinat lor. Plimbarea nu va fi una obișnuită. Prichindeii vor asculta scurte povești și li se va relata povestea Timișoarei pe înțelesul lor atunci când vor privi, pe geam, peisajul. În plus, micuților li se pregătesc și surprize: vor avea parte de concursuri.
Programul începe la ora 14.00 și se încheie la 17.00.Tramvaiul copiilor va circula luni, 1 iunie, începând cu ora 14.00 din Piața Libertății pe ruta: Catedrala Mitropolitană, Piața Maria, Dâmbovița, și retur prin Piața Libertății, Piața Traian, Gara de Est și retur în Piața Libertății. A doua plecare va fi la ora 15.30, iar ultima plecare este la ora 17.00, tot din Piața Libertății.
Tramvaiul are disponibile 30 de locuri pe scaune. Pentru a beneficia de o plimbare cu tramvaiul copiilor, părinții trebuie să facă rezervare la ora dorită, la adresa muzeu.transport@ratt.ro. Toate cursele sunt gratuite.
(Sursa foto: www.renasterea.ro)