În timpul domniei lui Mihai Viteazul la 27 mai 1600, s-a realizat pentru prima data unirea politica a celor trei tari romanesti cu un singur conducator. In punctul cel mai inalt al destinului sau Mihai Viteazul se intitula intr-un hristov emis la 27 mai „Domn al Tarii Romanesti, Ardealului si Moldovei” si isi confectiona bine cunoscuta pecete pe care figureaza cele 3 tari romane surori.
Mihai Viteazu (n. 1558, Drăgoeşti, Vâlcea- 9 august 1601, Câmpia Turzii), este una dintre cele mai marcante personalităţi ale istoriei româneşti. Ca nume şi origine este considerat ca fiind un descendent al familiei Pătraşcu, una dintre cele mai înstărite din Ţara Româneasca din acea perioadă, Mihai Pătraşcu fiind considerat cel mai mare latifundiar al acelei perioade.
A fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător al tuturor celor trei ţări ce urmau să formeze România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova.
Fiind simultan domnitor în Ţara Românească (1593 – 1601), Transilvania (1599 – 1600) şi Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima dată unirea unui teritoriu apropiat ca întindere de cel al României de astăzi, fiind perceput de mulţi români ca unul dintre cei mai importanţi eroi naţionali.
Din acest motiv, el este considerat de istoriografia românească primul unificator al poporului român şi erou naţional.
Domnia lui Mihai Viteazul marchează îndeplinirea, pentru prima oară în istoria românilor, a dezideratului unirii, ca un act firesc în urma căruia cei de acelaşi neam şi care vorbesc aceeaşi limbă trăiesc nedespărţiţi de graniţe. Deşi efemeră, unirea realizată de Mihai, într-un context politic extern extrem de nefavorbail românilor, a reprezentat un moment care, peste veacuri va influenţa în mod descisiv generaţiile de patrioţi români care au luptat pentru Marea Unire de la 1918.
“Si hotaru Ardealului. Pohta ce-am pohtit: Moldova, Ţara Românească”.
