O nouă ediție a acțiunii “Pedalați cu familia UVT”. Aproape 100 de timișoreni și angajați ai UVT, cicliști amatori și profesioniști, au parcurs astăzi un traseu de 5 km, cu plecare din fața sediului instituției ajungând pe pistele amenajate pe malul Begăi, prin parcurile Copiilor și Catedralei, cu întoarcere în parcarea Universității.
Evenimentul este unul de tradiție la UVT, o inițiativă menită a promova un stil de viață sănătos. Acesta reprezintă și un semn al deschiderii pe care universitatea o manifestă către comunitatea în care își desfășoară activitatea. „Ne-am propus să promovăm mișcarea în comunitate, să venim cât mai aproape către timișoreni. Sportul are marele avantaj de a lega oameni, de a ne oferi o identitate comună. Am spus-o în mai multe rânduri: o universitate reprezintă mai mult decât activitatea din sala de curs. Universitatea trebuie să se identifice la toate nivelurile cu mediul socio-cultural din care face parte, astfel că organizăm evenimente pentru toți timișorenii, de la acțiuni sportive, la momente culturale de excepție”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
În cadrul evenimentului s-a organizat și o tombolă cu premii pentru participanți. Acțiunea a fost sprijinită de Serviciul Poliției Rutiere Timișoara.