Mii de flori vor umple, la sfârşitul săptămânii centrul Timişorei în cadrul festivalului Timfloralis. Evenimentul are loc între 22 şi 24 mai şi presupune expoziţii florale cu arajamente, ghirlande, cupole şi porţi de flori, dar şi workshop-uri.
De asemenea, sunt programate ateliere de coroniţe din flori, pălării cu flori, expoziţii handmade, prezentarea unei rochii din flori naturale şi o parada a modei cu tema florală. Potrivit organizatorilor, Festivalul Timfloralis îşi propune să readucă în atentie vechea tradiţie a Timişoarei legată de flori, parcuri şi roze. „În cadrul festivalului se vor expune şi comercializa flori, accesorii specifice şi amenajări floricole, vor exista momente artistice susţinute de Filarmonica Banatul, concerte simfonice cu temă florală, iar Casa de Cultură a Studenţilor va participa cu ateliere şi expoziţii. Dintre elementele inedite ale festivalului pot fi amintite: cupola de flori, porţi din flori ce vor fi realizate de SC Horticultura SA, precum şi o inedită rochie din flori. Vor avea loc demonstraţii gastronomice cu preparate din flori şi plante aromatice”, anunță viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu.
Timişoara este „oraşul florilor” pentru că în anul 1850 aici era o adevărată industrie floricolă. În Elisabetin existau marile întreprinderi horticole ale familiilor Mühle, Niemetz sau Agatsi, aici se editau cataloage de flori şi reviste speciale pentru cultivarea trandafirilor. Moda daliilor, a crizantemelor aduse din Japonia şi a trandafirilor era o afacere foarte rentabilă pentru Timişoara acelor vremuri. Anual, înainte de Primul Război Mondial, grădinile din Timişoara produceau peste două milioane de flori care erau trimise în toată Europa. În 1904, aici are loc o expoziţie de crizanteme, însă după război, acest tip de industrie îşi pierde clientela. Timişoara devine oraş al parcurilor şi al rozelor şi, odată cu dărâmarea zidurilor vechii cetăţi, pe tot malul Begăi se plantează copaci şi se amenajează oaze cu iarbă şi flori, pe care le putem admira şi astăzi.
Program:
Vineri 22 mai
11.00 – 19.00 Ateliere Piata Vicţoriei
Ateliere de coroniţe din flori, pălării cu flori, expoziţii handmade, prezentare de rochii cu temă florală – Casa de Cultură a Studenţilor
Ateliere de plantat flori, olărit – SC Horticultura SA
Atelier de ikebana –Facultatea de Horticultură şi Silvicultură
Studenţii Facultăţii de Horticultură şi Silvicultură vor face simulări pe calculator pentru aranjamente de grădini, parcuri, spaţii verzi
18.00 Deschiderea oficială a Festivalului Timfloralis – Fanfara Big Band
18.30 Cooking Floral Show cu Anndreea Stör şi Viorel Birsan
19.30 Demonstraţie florală cu Piotr Marzec – master florist internaţional
20.30 Musichall prezentat de Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara
Sâmbătă 23 mai
11.00 – 19.00 Ateliere Piaţa Victoriei
Ateliere de coroniţe din flori, pălării cu flori, expoziţii handmade – Casa de Cultură a Studenţilor
Ateliere de plantat flori, olărit – SC Horticultura SA
Workshop de design floral pentru copii şi mame – Asociaţia Floriştilor Români
Atelier de pictură pe basorelief, reproduceri arheologice din culturile lumii antice – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
14.00 Workshop de Design Floral pentru Specialişti cu Andreea Stör
16.00 Atelier de Ikebana – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
19.30 Demonstraţie florală cu Andreea Stör
20.30 Concert – Orchestra Filarmonicii Banatul din Timişoara- Anotimpurile de Antonio Vivaldi, solista: Alexandra Hategan, dansează: trupa Reflex ,,Valsul Rozelor’’.
Duminică 24 mai
11.00 – 19.00 Ateliere Piaţa Victoriei
Fanfara Big Band
Ateliere de coroniţe din flori, pălării cu flori, expoziţii handmade – Casa de Cultură a Studenţilor
Ateliere de plantat flori, olărit – SC Horticultura SA
16.00 Atelier de pictură pe basorelief, reproduceri arheologice din culturile lumii antice – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
17.00 Atelier de Ikebana – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
16.00 Concert nai Mădălin Luca
Spectacol Denisse balet
Concert Flare
20.30 Concert – Orchestra Filarmonicii Banatul din Timişoara, teme celebre şi muzică de film, dirijor: Radu Popa
TIMISOARA, orasul florilor, prin excelenta, nu era nevoie de nici un festival, al florilor, daca cei care au condus acest oras, ar fi cultivat spiritul timisorean, iubitor al florilor, parcurilor, gradinilor, dar care nu l-au impresionat de loc pe dl primar Robu, care a macelarit, arbori, a facut din pta Libertatii, dintr-o oaza de umbra, cu copaci, alei, banci, chioscuri de ziare si racoritoare, un desert de piatra culmea, rosie, in orasul care a scos stema de pe drapelul comunist! Dle primar pe cine reprezinti, ca ma tem ca pe timisoreni, nu!