Concurență pentru un post mult râvnit în Timiș! Aproximativ 20 de candidaţi şi-au depus până acum dosarele de concurs pentru funcţia de inspector şcolar în județ.
Potrivit reprezentanților ISJ, astazi a fost ultima zi în care s-au mai preluat dosarele doar pentru funcţiile de inspector pentru învăţământul primar şi preşcolar. Examenul pentru ocuparea posturilor va avea loc în perioada 20 mai-5 iunie.
Astfel că vor fi scoase la concurs 19 norme complete şi 10 fracţiuni pentru inspectorii de specialitate din judeţul Timiș. Lista completă este disponibilă pe site-ul instituţiei.