Asociaţia „Timişoara – Capitală Culturală Europeană 2021” se pregăteşte intens pentru depunerea candidaturii de Capitală Europeană a Culturii în 2021.
Pentru acest an, ca şi în anii precedenţi, comunicarea organizaţiei se îndreaptă spre cel mai important beneficiar al acestui proiect cultural: locuitorii Timişoarei. „Este foarte important să aflăm de la timişoreni câţi dintre ei cunosc activitatea pe care o desfăşurăm şi, mai ales, câţi înteleg importanţa susţinerii comunităţii în contextul depunerii dosarului de candidatura. Unul dintre punctajele importante ale comisiei europene ce acordă acest titlu este oferit pentru implicarea şi susţinerea comunităţii„, spune Simona Neumann, director executiv al ATCCE 2021.
Principala direcţie de comunicare stabilită în această perioadă este cea de a promova toate canalele culturii – cultură înaltă (teatru, film, festivaluri de muzică etc.), cultura gastronomică, economică sau etnică. Multiculturalitatea va fi subiect principal într-o campanie adresată utilizatorilor de internet, care vor avea ocazia să se manifeste artistic.
„Timişoara în orice colţ de Românie” este campania cu care, anul trecut, Asociaţia a căutat influenţele culturale ale unor timişoreni celebri asupra altor oraşe. Toate poveştile au fost postate pe site-ul dedicat (www.tminro.timisoara2021.ro), iar acum campania continuă prin căutarea poveştilor altor personalităţi care, stabilindu-se aici sau vizitând Timişoara, au contribuit decisiv la dezvoltarea culturii pe aceste meleaguri.
Asociaţia Timişoara – Capitală Culturală Europeană 2021 avansează în scrierea dosarului de candidatură al oraşului prin organizarea unei noi serii de workshopuri. În cursul acestei săptămâni au avut loc primele două întâlniri din acest ciclu, la care au participat specialişti din domeniul industriilor culturale creative (design, publishing, film, arta spectacolului, muzica, IT, copyright).
În perioada următoare vor fi organizate noi ateliere de lucru, care vor viza cetăţenii/ comunitatea, dar şi specialiști implicaţi în diferite sectoare culturale, sociale și economice. „Rezultatele acestor întâlniri vor fi valorificate în scrierea dosarului de candidatură al oraşului şi arată că împreună putem câştiga titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021„, transmit reprezentanții asociației.
(Sursa foto: www.asociaţia Timişoara – Capitală Culturală Europeană 2021.ro)