Agenții economici din Timiș sunt invitați la un seminar cu tema “Inspecții fiscale efectuate de funcționarii fondului pentru mediu. Măsuri de conformare a agenților economici. Aspecte teoretice și practice. Sancțiuni aplicabile”.
Agenții economici vizați de astfel de controale sunt companiile care introduc pe piață bunuri ambalate (în special marii retaileri dar și societăți din alte domenii), echipamente electrice și electronice, substanțe chimice și anvelope, companii care desfășoară activitate în domeniul colectării și valorificării deșeurilor metalice.
Seminarul este derulat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în colaborare cu Societatea de Avocatură HSH Gilescu, Vațanu, Nathanzon. Evenimentul va avea loc in 14 mai, între orele 10.00 – 14.00, la sediul CCIAT.
Potrivit organizatorilor, în ultimii ani s‐au desfășurat în medie, aproximativ 450 de controale anual din partea Administrației Fondului pentru Mediu care s‐au încheiat prin aplicarea de sancțiuni, inclusiv recalculări ale obligațiilor de plată în cuantum de peste 60.000.000 lei/an.
Seminarul va fi susținut de Cornel BREZUICĂ, expert pe probleme de mediu și fiscalitate de mediu, consultant CHSH și avocatul Ovidiu VĂLEANU, partener coordonator la societatea de avocatură.
Participarea este gratuită pe baza invitației.
Programul seminarului:
09:45 – 10:00 – Înregistrarea participanților
10:00 – 10:15 – Deschiderea seminarului
10:15 – 10:45 – Fondul pentru Mediu ‐ avantaje, dezavantaje
10:45 – 11:15 – Obligațiile de mediu ale contribuabililor;
11:15 – 11:45 – Modalitate de realizare a obiectivelor de mediu anuale;
Pauză de cafea
12: – 14:15 – Întrebări și răspunsuri.