Weekend în pași de dans la Timișoara! Asociația Cultural Sportivă “ROK ART” organizează concursul Romanian Championships for Artistic Dance’s Open to the World. Evenimentul are loc în 1 și 2 mai, la Complexul Senator – Pavilion Expovest, de la ora 9:00.
Potrivit organizatorilor, concursul are ca obiectiv general, valorificarea potenţialului artistic și sportiv al participanților, capacitatea lor de a exprima senzaţii, sentimente, prin arta mişcării într-un context muzical și sportiv.
Prin acest eveniment pe lângă caracterul competițional se urmărește și cel legat de generarea unei comunicări interpersonale la nivel intercultural și interetnic. La eveniment participă sportivi din: România, Republica Serbia, Muntenegru , Italia, Bulgaria, Polonia.
Concursul va fi structurat pe mai multe categorii de vârstă și genuri de dans. Astfel,categoriile de participare a concurenților vor fi formate din: solo, duo, cupluri, grupuri mici și formații până în 24 de membri. Genurile de dans la care se va concura sunt: Ballet , Modern/Contemporary, Folk Ethnic, Jazz , Tip –Tap , Ballroom Show, Break, Caribbean/Latin, Dance Show, Disco Dance, Disco Freestyle Electric, Fantasy, Free-Show, Funky, Hip-Hop, Sports Rocky, Street -Dance Revue,Techno Dance.
Vor fi oferite tuturor participanţilor la concurs diplome pentru participare. Ocupanților locurilor I, II si III, la fiecare categorie de vârstă/gen de dans se vor decerna diplome, medalii și trofee. Au confirmat participarea peste 800 sportivi, la patru categorii de vârstă, cinci categorii de participare și 15 genuri de dans. Jurizarea concursului va fi asigurată de arbitri din România, Republica Serbia, Ungaria, Italia, Polonia, Franța, Bulgaria. Vor fi implicați 20 voluntari, care vor participa la primirea sportivilor, acompanierea, îndrumarea, informarea participanților și a publicului pe întreaga perioadă a evenimentului.
Evenimentul este derulat în parteneriat WADF ( World Artistic Dance Federation).