Eveniment important astăzi la Universitatea de Vest. Fostul prim-ministru al Italiei, Romano Prodi, a primit titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum. Universitatea de Vest i-a acordat cea mai înaltă distincție fostului președinte al Comisiei Europene (1999-2004) și prim-ministru al Italiei (1996-1998; 2006-2008).
„Suntem onorați să avem în rândurile noastre o personalitate puternică precum cea a domnului Prodi. Parteneriatul pe care îl legăm cu domnia sa va deschide noi perspective Universității și va avea o contribuție importantă în competiția europeană la care ne-am angajat ca universitate. Atragem aproape, spre instituție, spre comunitatea largă a Timișoarei, oameni de o importanță incontestabilă în societatea europeană”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Romano Prodi a anunţat în 2010 că se retrage din politică, în prezent ocupând diferite funcţii didactice în cadrul unor universităţi sau institute din China, Statele Unite ale Americii şi Europa.