Şedinţele de psihoterapie decontate de stat

0
383

sedinte psiholog

Şedinţele de psihoterapie sunt gratuite din această lună. Statul decontează terapia după ani de zile în care psihologii trimiteau rapoarte la Ministerul Sănătăţii. Specialiștii au cerut de mulţi ani introducerea consultului psihologic pe lista de gratuităţi.

Asiguratul, cu biletul de trimitere de la medicul de familie, se va adresa unui medic specialist care are încheiat contract pentru furnizare de servicii conexe actului medical cu un psiholog, iar aceste servicii se vor acorda la solicitarea acestui specialist prin scrisoare medicală. Introducerea acestor servicii e un sprijin şi pentru psihiatrii din spitalele de specialitate.

Conform statisticilor, un român din cinci suferă de afecţiuni psihice, iar specialiştii estimează că, până în 2020, depresia va fi una dintre principalele patologii. România se află pe locul al treilea într-un clasament european, după Estonia şi Polonia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.