Crearea unui pol de excelență în cercetarea științifică pentru zona de vest a țării. Este propunerea rectorului UVT, Marilen Pirtea. Universitatea de Vest din Timișoara a susținut încă din 2014 crearea unui pol de excelență în cercetarea științifică pentru zona de Vest a României, prin participarea întregului potenţial din zonă, ca premisă pentru o Timişoară performantă în domeniul ştiinţific.
Instituțiile care ar putea forma acest pol sunt universități, institute de cercetare, instituții publice, companii, organizații non-guvernamentale care prezintă în obiectului lor de activitate cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică, au preocupări sau sprijină activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare.“Parteneriatul ar urma să aibă drept scop promovarea excelenţei ȋn cercetare ştiinţificǎ pentru creşterea potenţialului de dezvoltare ȋn aria europeanǎ a cercetǎrii ştiinţifice şi educaţiei, precum şi identificarea, optimizarea şi dezvoltarea în comun a unor domenii ale cercetǎrii ştiinţifice interdisciplinare, pentru ca Timişoara să devină un pol de referinţă pentru această parte a Europei, din poziția de centru universitar şi platformă de cercetare ştiinţifică”, consideră rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Un astfel de proces a fost demarat la inițiativa celor patru rectori ai universităților de stat din Timisoara, dar ea nu a fost concretizată până în prezent. În luna martie a fost publicat spre consultare publică Ghidul Solicitantului aferent Programului Operațional Competitivitate 2014-2020. Conform Ghidului Solicitantului, Axa prioritară PI 1, Acțiunea Mari infrastructuri de CD (în variantă supusă consultării publice), vor fi sprijinite acele instituții de CD/universități publice care vor face dovada conectării lor cu o structură economică de tip cluster/parc tehnologic/pol de competitivitate/parc științific, în vederea transferului și valorificării rezultatelor cercetării obținute cu aceste investiții de agenți economici membri ai structurii respective.
Potrivit reprezentanților unității de învățământ superioare, Ghidul Solicitantului publicat în actuala formă restricționează accesul la finanțare pentru infrastructura de cercetare, iar actualele criterii discriminează Instituțiile de Învățământ Superior, nepermițând accesul acestora la finanțare decât în cazul în care fac parte din categoria universităților de cercetare avansată și educație sau a celor de educație și cercetare științifică. În plus, criteriul care îngrădește suplimentar accesul la finanțare este constituit de obligativitatea existenței unui parteneriat cu o structură economică de tip cluster/parc tehnologic/pol de competitivitate/parc științific. Astfel, raportul de forțe dintre instituțiile de învățământ superior și aceste structuri economice pare a fi unul inechitabil, rezultatele cercetării fiind condiționate de posibilitatea punerii lor în aplicare într-un viitor apropiat. “Dat fiind faptul că fondurile europene alocate cercetării vor fi «puse la bătaie» în întregime încă de la început, neexistând principiul eșalonării până la sfârșitul perioadei de programare, facem un apel la acțiune. Dacă instituțiile de renume în domeniul cercetării nu vor reuși să-și unească interesele acum, există riscul nefructificării unor oportunități consistente de finanțare în următoarea perioadă. Astfel, crearea unui pol de excelență în cercetarea științifică pentru zona de Vest a României este de o necesitate imediată”, adaugă rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Suma completă acordată Programului Operațional Competitivitate este de 1,33 miliarde de euro, dintre care 797.872.340 euro vor fi alocați Axei Prioritare 1, iar domeniile de specializare inteligentă și sănătate ce vor putea obține finanțare sunt: bioeconomie; tehnologii informaționale și de comunicații, spațiu și securitate; energie, mediu și schimbări climatice; eco-nano-tehnologii și materiale avansate; sănătate.