Proiectul „Patrimoniul Viu” derulat de CCIAT a ajuns la final

0
680

11137061_414162782084272_440158221_n

Proiectul “Living Heritage –O resursă nelimitată pentru dezvoltarea turismului” s-a încheiat după un an şi jumătate de cooperare tranfrontalieră. Proiectul a fost derulat de Primăria Kikinda, lider de proiect, în colaborare cu Camera de Comerț Industrie și Agriculură Timiș, Universitatea de Vest și Insititutul Intercultural Timișoara.

Cercetarea realizată va aduce în centrul interesului turistic zeci de obiective din Banatul românesc și sârbesc.Timp de 16 luni, în cele două părți ale Banatului, au fost studiate zeci de obiective turistice din zonele Herneacova, Făget, Herculane, Caransebeș, Dubova, dar și din localitățile Uzdin și Kikinda din Serbia. “Patrimoniul din Banat încă trăiește, chiar dacă din când în când trebuie <<să deschidem dulapurile>> pentru a vedea ce se află acolo. O mulțime de practici mărunte, sărbători, obiecte, alimente tradiționale alcătuiesc cu toate o parte vie a Banatului. Ceea ce este important este să descoperim noi înșine că suntem deținătorii acestui patrimoniu”, spune Otilia Hedeșan, coordonatorul proiectului.

otilia hedesan

În cadrul proiectului a fost realizată cea mai mare bază de date în ceea ce privește tradițiile și locurile turistice din Banat. Mai exact a fost realizată o hartă cu prezentarea obiectivelor turistice și a itinerariilor, 20 de localități din Banat au fost postate pe GPS, au fost realizate calendare, au fost tipărite trei cărți (una despre legendele locurilor din Banat aflate de la oameni, alta cu dulciurile tradiționale din zonă Banatului și o a treia carte despre o povestitoare din Banat).“Finalizăm un proiect de succes, Patrimoniul Viu. Știm că patrimoniul înseamnă cea mai mare comoară a unui neam. Proiectul a reușit luni de zile să producă produse tradiționale destinate turismului și totodată am reușit să reașezăm tradiția acolo unde este locul. Sunt șapte areale care au fost vizitate și cercetate de partenerii noștri de proiect  și am reușit ca într-un an de zile să exploatăm tot ce este mai bun din zonele Banatului românesc și sârbesc”, explică Florica Chiriță, director general CCIAT.

florica chirita

Cercetarea a fost făcută în detaliu de o echipă de studenți de la Universitatea de Vest, iar proiectul a beneficiat de o finanţare de 330 de mii de euro.


11125286_414162808750936_1994950626_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.