Curs gratuit de pedagog social

0
727

curs pedagog

Cursuri gratuite pentru timișeni. Fundaţia „Pentru Voi” din Timişoara derulează de luna viitoare un curs de pedagog de recuperare, autorizat ANC. Cursul este gratuit şi se va desfăşura în Timişoara, pe parcursul a patru săptămâni, începând cu luna mai.

Acesta se va finaliza cu un certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Evenimentul face parte din proiectul „Sunt adult: Trăiesc independent!”, proiect cofinanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Potrivit organizatorilor, câteva din tematicile abordate vor fi: Munca în echipa multidisciplinară; Dezvoltarea personală şi formarea profesională continuă; Stabilirea planului de activităţi specifice stimulării şi recuperării persoanei asistate; Urmărirea respectării drepturilor şi intereselor beneficiarului; Participarea la evaluarea beneficiarului; Participarea la aplicarea planului de intervenţie personalizat; Dezvoltarea deprinderilor de autonomie personală şi socială la persoana asistată.

Înscrierile se fac până in 30 aprilie, prin completarea formularului ataşat invitaţiei şi în baza următoarelor documente: adeverinţă din care să rezulte că participantul desfăşoară activităţi în domeniul social (de la angajator sau de la entitatea pentru care desfăşoară activităţi de voluntariat); aviz medical de la medicul de familie cu menţiunea „Apt pentru meseria de pedagog de recuperare” (original); copie dupa diplomă de absolvire – studii liceale (condiţie obligatorie); copie dupa CI; copie dupa certificatul de naştere.

Numărul de locuri este limitat.

(Sursa foto: www.monitorulab.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.