Încondeierea ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiția românească. Oul roșu este purtătorul unor semnificații profunde legate de Învierea Mântuitorului și de reînnoirea naturii. Astfel că creștinii s-au ostenit să-l încondeieze, desenând cu ceară motive decorative.
Folclorul conservă mai multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouăle de Paște și de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Cea mai răspândită relatează că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a pus coșul cu ouă lângă cruce și acestea s-au înroșit de la sângele care picura din rănile lui Iisus.
Oul încondeiat ne transmite bucurie, smerenie, împăcare, pentru că în ornamentația lui, de fapt, se operează cu simboluri (soare, lună, cruce, etc.), cu modele din natură (plante, animale, obiecte casnice) și cu modele de țesături populare, cu tot repertoriul lor de semne sacre. Motivele folclorice utilizate sunt: spicul, soarele, frunza, crucea.
În Banat și Transilvania se distinge încondeierea printr-o mare varietate de modele și culori. Oul alb, golit de conținut, se decorează cu ceară pe spațiile care urmează să rămânaă albe. Oul se scufundă în vopsea galbenă, se scoate, se usucă și se aplică ceara pe spațiile care vor rămâne galbene.
Apoi oul se va scufunda în vopsea roșie. Procedeul se repetă în funcție de numărul de culori, pornindu-se de la culorile mai deschise către cele mai intense. Oul se acoperă cu un strat de nitrolac, care va da strălucire si va proteja decorațiunile.
