Lumina Sfântă din Ierusalim va fi adusă în România, pentru a șaptea oară, cu un avion special. În seara de sâmbătă, ea va ajunge și la Timișoara, urmând să fie împărțită atât credincioșilor din Timiș, cât și celor din Arad și Caraș-Severin.
O delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Lumina Sfântă cu un avion special. Aceasta va fi dusă cu avioane de mici dimensiuni la Bacău, Iaşi, Suceava, Sibiu, Cluj-Napoca, Baia Mare, Satu-Mare şi Timişoara pentru comunităţile de credincioşi ortodocşi din aceste regiuni ale ţării.
Reprezentanții Patriarhiei Române se vor afla la Ierusalim sâmbătă, între orele 12 și 14, când Lumina coboară la Biserica Sfântului Mormânt, vor lua flacăra Învierii şi se vor îndrepta spre aeroport. Lumina Sfântă va arde în două lămpi speciale, în care se află un combustibil considerat suficient de sigur de Autoritatea Aeronautică Română pentru a fi transportat cu avionul.
Ora la care Lumina Sfântă va ajunge la Timișoara depinde de condițiile meteo.
(Sursa foto. www.monitorulcj.ro)