Au patimit pe final! ACS Poli a avut meciul in mana, dar l-a scapat, Mioveni egaland

0
247

acs poli

Multe patimi, ca de Vinerea Mare! Se parea ca este o zi perfecta pentru ACS Poli, dupa ce Resita reusise doar un egal, iar elevii lui Alexa se puteau desprinde la +10 puncte in B2, mai ales ca Barbut deschisese scorul la Mioveni (recidivind dupa ce punctase in judetul Arges si in sezonul regulat).

Mai mult, gruparea banateana a jucat pe final si cu un om in plus, dar nu a reusit sa tina de scor, desi nu era deloc greu. Mioveni a egalat in unul din cele 7 minute de prelungiri, iar jocul s-a terminat la egalitate, 1-1.

Meci destul de deschis, cu faze la ambele porti, dar si cu multe duritati si controverse. Dan Alexa a fost si el eliminat, dupa ce a protestat vizavi de un gest lipsit de fair-play al gazdelor, care au continuat o faza in care un jucator al oaspetilor era intins la pamant.

Mioveni – ACS Poli 1-1, iar in ciuda faptului ca banatenii au un avans important in drumul spre promovare, mai este mult de lucru, mult de reparat, mult de facut, chiar si la meciurile, sau mai ales la meciurile cand echipa are un om in plus pe teren.