Consiliul Local Timișoara a aprobat astăzi peste un milion de lei de la bugetul local pentru lucrări la Arhiepiscopia Timișoarei. În ședința de plen de astăzi, consilierul local Radu Țoancă a propus un amendament prin care suma de 145.000 de lei destinată cultelor religioase minoritare să fie alocată cultului ortodox.“Conform ultimului recensământ, 86% din timișoreni sunt ortodocși. Nu spun să dăm pentru că am dat la greco-catolici sume care sunt peste ponderea lor. La neo-protestanți, reprezentanții să se întâlnească, să vină la domnul Mihai Costa cu o adresă în care dumnealor să își asume un clasament al investițiilor”, spune consilierul local Radu Țoancă.
Acesta a fost respins, la propunerea primarului Nicolae Robu, care a explicat că nu e bine să taie finanțarea unor culte aflate în minoritate într-un oraș multietnic. “Cred că trebuie să lăsăm și categoria alte culte cu acea sumă, așa cum a fost ea. Când vor veni proiectele concrete din partea conducerilor cultelor respective, vom avea în vedere”, spune primarul Timișoarei, Nicolae Robu.
Suma alocată cultului ortodox a fost de aproape un milion două sute de mii de lei, în condițiile în care suma solicitată a fost de nouă milioane. Hotărârea de alocare a unor sume de bani cultelor religioase vine la o lună de când a fost aprobat noul regulament de finanțare a bisericilor.