Locuitorii de pe strada Splaiul Tudor Vladimirescu din Timișoara rămân mâine fără apă potabilă. Aquatim anunță întreruperea furnizării apei reci între orele 9 și 17, între străzile Iancu Văcărescu și Ady Endre și pe străzile Emanoil Gojdu și Ion Ghica.
Se va lucra la intersecția Bv. Gen. Ion Dragalina și Spl. Tudor Vladimirescu, pentru conectarea conductelor noi de apă la rețeaua existentă, în cadrul programului de investiții al societății Aquatim, finanțat din fonduri europene, prin programul Operațional Sectorial Mediu.
La reluarea alimentării cu apă rece este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, utilizatorii sunt atentionați să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.