Actorul Eugen Cristea vine la Timișoara cu spectacolul ”D’ale carnavalului”

0
243

eugen cristea

După  succesul răsunător cu ”Avarul”, care s-a jucat cu sala arhiplină  și a fost frenetic aplaudat la Teatrul Național Timișoara,  actorul Eugen Cristea revine pe scena pe care a debutat în 1976, cu un nou spectacol-eveniment: comedia ”D’ale carnavalului” de I.L.Caragiale, în regia lui Daniel Nițoi.

Premiera timișoreană a spectacolului va avea loc marți, 5 mai 2015, de la ora 19, pe scena Teatrului Național Timișoara. ”Sunt foarte bucuros să dedic premiera aceasta publicului din orașul de care mă leagă, pentru totdeauna, nostalgiile debutului și ale anilor tineri de teatru. Sunt convins că  spectatorii timișoreni, cu  spiritul critic și  gustul lor teatral educat,   vor savura din plin spectacolul,  căci am respectat nu doar litera, ci, mai ales, spiritul comediei lui Caragiale. Trăim în plin <<carnaval>> politic, social, mediatic, textul lui Nenea Iancu este atât de actual și de percutant că nu are nevoie de nicio schimbare, ci doar de fidelitate și actori potriviți”, spune actorul Eugen Cristea.

Alături de Eugen Cristea, actorii care alcătuiesc distribuția  spectacolui sunt Vlad Jipa, Vasile Filipescu, Jean Lemne, Oana Gabriela Drăghici, Mirela Hurjui, Isabela Iacupovici, Cornel Mihalache, Daniel Nițoi, Puiu Iordăchescu și Andrei Racu.

Biletele au prețuri de 50, 60 și 70 de lei și s-au pus în vânzare la Agenția Teatrului Național Timișoara și online, pe www.eventim.ro.

d ale carnavalului (4)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.