Salonul International de Vinuri îşi deschide pentru cea de-a 12-a oară porţile la Centrul Regional din Timişoara. “Vinvest” are loc de vineri până duminică, cu o săptămână înaintea Sărbătorilor Pascale ortodoxe.
În cele trei zile, peste 300 de specialiști în domeniul viticol se vor reuni la Vinvest. În premieră, în acest an, evenimentul va pune accentul pe distribuitorii și producătorii de utilaje și de viță-de-vie. În total, la „Vinvest” vor fi expuse peste 40 de standuri cu vinuri și produse de profil. “Am încercat să reunim producătorii de vin, dar și serviciile conexe, pentru că vinul nu ajunge în sticle fără ajutorul viței-de-vie, fără ajutorul utilajelor. Vorbim aici de cisterne, prese și alte utilaje, iar toate acestea se regăsesc în salon”, spune Lucia Pîrvu, din partea organizatorilor.
Tot în acest an va fi sărbătorită şi cea de-a 10-a ediţie a Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice VINVEST, în perioada 1-2 aprilie. În cadrul Ceremoniei de Decernare a Premiilor vor fi nominalizați și evidentiați cei mai buni oenologi, în semn de respect pentru cei care au produs vinurile și băuturile alcoolice. Se vor oferi: Marea Medalie de Aur la vin alb și la vin roșu; Marea Medalie de Aur la vin de vinotecă și Marea Medalie de Aur la băuturi alcoolice. Juriul este format din șapte specialiști, iar, la final, în funcție de punctajul obținut, vor fi acordate trei premii. Anul acesta, competiția s-ar putea transforma într-una internațională, având în vedere că la concurs au fost invitați și participanți din Republica Moldova.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Degustatorilor Autorizați din România.