Percheziţii în localitatea timişeană Margina. Au fost confiscate 5400 de ţigarete şi 8 litri de alcool etilic

0
377

tigari si alcool contrabanda

O femeie în vârstă de 35 de ani riscă să ajungă la pușcărie, după ce s-a trezit cu mascații în casă. Poliţiştii din Făget au facut o percheziţie pe raza localităţii Margina, la o femeie bănuita de contrabandă. În urma percheziţiei, au fost confiscate 5.400 de ţigarete de contrabandă şi opt litri de alcool etilic.

Oamenii legii s-au sesizat din oficiu după ce au aflat că femeia vinde zilnic țigări fără timbru. “În baza autorizaţiei emise de Judecătoria Făget, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza comunei Margina, pentru probarea activităţii infracţionale a unei femei de 35 de ani bănuită de contrabandă cu produse accizabile”, spun reprezentanţii IPJ Timiş.

Pe numele femeii a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Oamenii legii încearcă să afle acum câte pachete cu țigări de contrabandă a vândut și mai ales de unde le importa în țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.