Vineri, ultima zi a înscrierilor în clasa pregătitoare

0
229

clasa-pregatitoare

În etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare, părinții pot depune cereri, pentru copiii care n-au participat la prima etapă sau care n-au fost repartizați la finalul acesteia, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației. Astfel, cea de-a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2015 – 2016 se încheie în 3 aprilie.

O săptămână mai târziu, ar urma să fie afişate rezultatele finale, iar în intervalul 13 – 17 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate. Completarea cererilor se poate face, potrivit metodologiei, în funcție de locurile libere rămase în școli. Astfel, părinții pot completa în cerere cel mult trei școli, în ordinea descrescătoare a preferințelor. Cererile se pot completa online, pe site-ul MECS sau la secretariatul școlii de pe prima poziție dintre cele trei opțiuni.

Conform Ministerului Educaţiei, în prima etapă, la nivel naţional, au fost admise aproximativ 99 la sută dintre cererile de înscriere în clasa pregătitoare.

Copiii care împlinesc vârsta de șase ani până pe 31 august 2015 se înscriu în clasa pregîtitoare. Mai pot fi înscriși și copiii care împlinesc vârsta de șase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, însă numai dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Referitor la copiii care împlinesc șase ani în aceeași perioadă, pentru care părinții nu optează pentru clasa pregătitoare sau a căror dezvoltare psihosomatică nu permite parcurgerea acestei clase, ei pot fi înscriși la gradiniță, în grupa mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.