Tinerii dornici de o carieră de ofiţeri de penitenciar își pot îndeplini visul. Penitenciarul “Popa Șapcă” din Timişoara caută absolvenţi de liceu.
Astfel, timp de o lună, în perioada 30 martie -30 aprilie, instituția derulează o campanie de informare şi recrutare în liceele şi colegiile din judeţul Timiş. Angajații unității de detenție vor să ia contact cu tinerii, pentru a-i informa despre o viitoare carieră în sistem.
Persoanele interesate să urmeze o carieră de ofiţer de penitenciare pot participa la concursurile de admitere organizate de următoarele instituţii de formare a personalului din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională: – Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti – pentru ofiţerii de penitenciare (durată de studii – 3 ani); Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”, Bucureşti – pentru ofiţerii specialişti din domeniul securităţii şi informaţiilor şi din domeniul psihologie – informaţii (durată de studii – 3 ani); Institutul Medico – Militar, Bucureşti – pentru ofiţerii medici de penitenciare cu specializările medicină generală, medicină dentară şi farmacie (durată de studii – 6 ani pentru medicină generală şi medicină dentară, respectiv 5 ani pentru farmacie); Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, Sibiu – pentru ofiţerii specializaţi în domenii precum managementul economico-financiar şi administraţie publică-intendenţă (durată de studii – 3 ani).
Avantajele oferite de aceste instituţii de învăţământ constau în asigurarea în condiţii de gratuitate a cazării, mesei, echipării, cursurilor şi asistenţei medicale pe timpul şcolarizării, precum şi a unei solde lunare pe timpul studiilor. De asemenea garanţia unui loc de muncă stabil, după absolvire, prin repartizarea într-o unitate a sistemului penitenciar.
(Sursa foto: www.anp.gov.ro)