La Timișoara va avea loc în aceste zile Concursul național de șah pentru deficienți de vedere. Acesta se va derula în perioda 30 martie – 4 aprilie și este organizat de Liceul Teoretic Special „Iris”, în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Consiliul Judeţean Timiş.
Deschiderea festivă are loc mâine, între orele 9-9.30, la Liceul Teoretic Special „Iris”. Întrecerile se desfășoară de marți până sâmbătă între orele 9- 14 și după amiază (marți și miercuri) între orele 15.30-19.00. Vor participa delegații de la şcolile de profil din Buzău, Bucureşti, Cluj, Târgu Frumos, Arad şi Timişoara.
Festivitatea de premiere va fi sâmbătă, la ora 11.
(Sursa foto: www.spdv.ro)