Proprietarii clădirilor istorice riscă amenzi usturătoare dacă nu le întrețin, anunță municipalitatea. Potrivit primarului Timișoarei, Nicolae Robu, reabilitarea centrului istoric se va încheia în curând, astfel că și imobilele trebuie să își schimbe fațada. „Vreau să-i atenționez pe proprietarii de clădiri să facă de urgență diligențele pentru a-și repara clădirile pentru că vor fi amendați, fără menajamente, și, în plus, se va ajunge să avem acea taxă pe paragină despre care eu am vorbit, pe care eu am propus-o cu ceva vreme în urmă într-o anumită formulă prevăzută de noul cod fiscal. Să nu se joace cu lucrurile acestea pentru că vor ajunge să plătească și e păcat să-și risipească banii pe amenzi pentru că nouă nu ne face nicio plăcere să amendăm pe nimeni și este cunoscut că noi am cerut să nu se mai practice în Timișoara ceea ce se practica, adică statul la pândă pentru aplicarea de amenzi”, spune edilul Timișoarei, Nicolae Robu.
Edilul dă asigurări că și municipalitatea va lua măsurile necesare ca propriile clădiri să fie reabilitate. De altfel, proiectul care prevedea ca municipalitatea să-i împrumute pe proprietarii de clădiri istorice cu bani, iar apoi sumele să fie restituite eșalonat este deocamdată blocat de Ministerul Finanțelor. Nicoae Robu spune că singura soluție ar fi ca autoritățile locale să participe cu o contribuție mai mare la reabilitarea clădirilor, iar proprietarii să suporte cheltuielile din propriul buzunar. „Ministerul Finanțelor interpretează un astfel de sprijin din partea Primăriei ca pe un credit. Mi s-a dat răspunsul că nu putem avea funcții de bancă. Noi nu percepeam dobândă, dar și în aceste condiții ni s-a spus că nu avem voie să avansăm banii respectivi”, completează primarul Nicolae Robu.
Acasă Administratie Sancțiuni și dosare penale pentru proprietarii clădirilor istorice care nu le întrețin