Au fost prinși de jandarmi în momentul când se drogau în plină stradă. Vorbim despre trei adolescenți din Timișoara, care au intrat în atenția oamenilor legii în acest sfârșit de săptămână.
Totul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orelor 19.30, când jandarmii din cadrul Grupării Mobile din Timişoara, aflându-se în serviciul de patrulare, pe strada Nicolae Titulescu, au observat trei tineri care au devenit agitați la vederea echipajului. În urma legitimării, jandarmii au constatat că doi tineri în vârstă de 20 ani şi altul de 19 ani îşi pregăteau „ţigaretele” pentru consum.
În urma percheziției corporale asupra a doi din cei trei s-au găsit țigarete confecționate manual, conținând o masă vegetală de culoare verde și mai multe pliculețe conținând semințe. Ulterior, după ce aceştia au fost conduşi la sediul unităţii de jandarmi, cei trei au declarat că au vândut, respectiv cumpărat, substanţe etnobotanice, pentru suma de 60 lei / gram, pentru consumul propriu.
Celor trei le-au fost întocmite actele de sesizare şi predate poliţiştilor de la B.C.C.O. Timişoara, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de risc.