Școlile din Timiș pot participa la o competiție de educație ecologică și colectare selectivă. Este vorba despre „Școala Zero Waste” care se adresează tuturor școlilor din învățământul primar și gimnazial din România, concurs aflat deja la a treia ediție. Perioada de desfășurare a competiției este 20 aprilie – 29 mai.
Astfel, școlile care doresc să intre în competiția pentru marele premiu, reprezentat de o tablă interactivă oferită de partenerul proiectului, Continental, se mai pot înscrie până la finalul acestei săptămâni, în data de 28 martie.
Cei mai silitori elevi vor putea câștiga un laptop, o bicicletă, o tabletă sau un aparat foto. În plus profesorii coordonatori ai primelor trei școli caștigătoare în Concursul „Școala Zero Waste” ediția 2015 vor primi câte o tabletă. Potrivit organizatrorilor, în acest an accentul va fi pus pe componenta educațională, elevii fiind încurajați să organizeze și să participe la cât mai multe activități din lista propusă de organizatori.
Școala care acumulează cele mai multe puncte este considerată câștigătoare. Punctele se obțin din organizarea a cât mai multor acțiuni educaționale din lista oferită de organizatori și din colectarea selectivă a cât mai multor deșeuri reciclabile: hârtie/carton, aluminiu și plastic/PET. La finalul concursului, EcoStuff România împreună cu partenerul și sponsorii concursului vor acorda școlilor sși elevilor câstigatori premiile puse în concurs. În plus, unitatea de învățământ clasatăape primul loc să fi desemnată și va primi trofeul “Școala Zero Waste”, ediția 2015.
Organizatorii își doresc să răsplătească eforturile cât mai multor elevi implicați în acest concurs. Pe această cale invită toate companiile care doresc să se implice și să acorde premii speciale, indiferent de valoarea acestora și indiferent de județ să ia legătura cu organizatorii la scoalazerowaste@ecostuff.ro.
Pentru mai multe informații: Email: scoalazerowaste@ecostuff.ro, Site: http://www.ecostuff.ro