Un nou târg de turism are loc în aceste zile în capitala Banatului. Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România organizează în perioada 20 – 22 martie, la Timișoara, Târgul de Turism “Vacanța”. Evenimentul are loc la Centrul Regional de Afaceri, între orele 10 și 19.
La Târgul de Turism “Vacanța”, peste 25 de agenții de turism din țară și străinătate își prezintă ofertele pentru sezonul estival și pentru toamnă, cu reduceri între 10 și 30 la sută. Conform organizatorilor, pentru publicul interesat de călătorii confortabile, vestea bună este că poate opta pentru pachete de vacanță care au inclus transport cu avionul, direct din Timișoara. “Sunt anunțate anul acesta 7 curse charter săptămânale: 3 spre Turcia – Antalya, și 4 spre Grecia – Rhodos, Creta, Zakynthos și Skiathos. Vor fi anunțate și pachete spre destinații continentale, tot transport cu avionul. Am observat în ultimii ani o tendință în a alege pachete care presupun un drum cât mai scurt până la destinație. Uneori, transportul cu avionul durează mai puțin decât un drum în Timișoara, dus-întors Calea Lugojului – Calea Șagului, la o oră de vârf”, a spus Raluca Ungureanu, vicepreședinte ANAT.
Și anul acesta, cei prezenți la târg au posibilitatea să participe la tombola cu premii în vacanțe în valoare de peste 7000 de euro. “Anul trecut au fost 12 câștigători care au beneficiat de vacanțe de 2 persoane între 3-4 zile petrecute undeva pe continent sau un sejur complet undeva la mare. Poveștile câștigătorilor sunt minunate și tombola i-a surprins în cel mai plăcut mod. Păstrăm și anul acesta tombola, la care invităm toți vizitatorii”, a mai spus Raluca Ungureanu.
A doua zi de târg va avea loc și concursul de Miss Turism 2015, organizat de MCS Models, un eveniment care devine tradițional la cel mai mare târg de turism din vestul țării.
Cei prezenți vor putea solicita informații despre destinații de vacanță, condiții de transport și cazare, activități de timp liber, obiective turistice care merită să fie vizitate.
Pentru cei care preferă o vacanță mai aproape de casă, vor fi prezentate destinații de vacanță în țară atât pe litoral românesc, cât și în stațiuni balneoclimaterice, la munte sau pe trasee special concepute pentru ca turiștii să descopere frumusețile naționale și istoria României.
Accesul publicului la Târgul de Turism “Vacanța” este liber, iar vizitatorii au parcare gratuită.