Ziua Paşaportului Românesc va fi marcată mâine la Timişoara. Cu acest prilej, vor fi expuse documente de călătorie, care au fost emise de-a lungul timpului de serviciile de profil.
Evenimentul se află la cea de-a noua ediţie și va avea loc la sediul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Timiş. Tot joi, între orele 9 şi 14, va fi organizată şi Ziua Porţilor deschise.
Astfel, 19 martie 1912 reprezintă un moment de referinţă în evoluţia istorică a paşaportului românesc, fiind data la care regele Carol I a promulgat prima lege modernă care se referea la paşapoarte, denumită „Lege asupra paşapoartelor”. Legea prevedea că „Paşapoartele se emit în numele regelui şi se eliberează de ministerul de interne şi de prefecţii de judeţe şi de poliţie în condiţiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi”.
În prezent, activitatea în acest domeniu este reglementată de Legea nr. 248/2005 privind libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Hotărârea Guvernului nr. 94/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
De la începutul anului 2015 şi până în prezent Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Timiş a preluat aproximativ 3.174 de cereri pentru eliberarea paşaportului electronic şi 1459 pentru paşaport temporar – ponderea o reprezintă paşaportul electronic, aproximativ 60%. Totodată, a fost eliberat un număr de 4.116 paşapoarte.
În ceea ce priveşte restricţiile la libera circulaţie implementate în aceeaşi perioadă, le-a fost limitat dreptul la libera circulaţie în străinătate unui număr de 39 persoane, ca urmare a hotărârilor definitive comunicate de către instanţele de judecată.
Programul de lucru este următorul: luni, marţi, joi şi vineri între 08:30 – 16:30, iar miercuri între 08:30 – 18:30. Sediul serviciului este în Complexul Comercial „Iulius Mall”, str. Demetriade, nr. 1, la demisol.
La începutul anului 2013, serviciul a deschis puncte de lucru mobile în localităţile Lugoj (21.02.2013) – str. Bucegi, nr. 21, Sânnicolau Mare (26.02.2013) – str. Republicii, nr. 14, Jimbolia (02.04.2013) – str. Tudor Vladimirescu, nr. 81 şi Deta (16.04.2014) – str. Victorie, nr. 32.
La Lugoj, programul este în fiecare zi de joi, între orele 10:00-15:00, la Sânnicolau Mare în zilele de marţi, o dată la 2 săptămâni, iar la Jimbolia şi Deta tot în zilele de marţi, o dată pe lună. În cadrul punctelor de lucru mobile sunt preluate doar cereri pentru eliberarea unui paşaport electronic şi se eliberează, de asemenea, doar paşapoarte electronice.
De la începutul anului 2015 şi până în prezent la punctele de lucru mobile au fost eliberate un număr de 191 paşapoarte electonice din care 137-Lugoj, 47-Sânnicolau Mare, 1-Jimbolia şi 6-Deta.“Pe această cale dorim să informăm cetăţenii care doresc să preschimbe documentul de călătorie (paşaportul) să nu aştepte până în ultimul moment acest lucru, ci să ia această decizie din timp, în funcţie de perioada de vacanţă planificată şi să verifice valabilitatea paşaportului înainte de a-şi programa concediul. Astfel vor fi evitate aglomerările din perioada estivală, dar, totodată, şi efortul financiar al cetăţeanului este mai redus întrucât paşaportul temporar este valabil 1 an, la un cost de 222 lei, iar paşaportul electronic este valabil 3 ani, la un cost de 266 lei pentru persoanele în vârstă de până la 12 ani, respectiv 292 lei pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani cu termen de valabilitate a paşaportului electronic pe 5 ani”, spune șeful Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor, Adrian Cojocaru.
De asemenea de la începutul anului 2015 şi până în prezent au fost transmise prin curier la domiciliu un număr de 155 paşapoarte electronice.
Cetăţenii se pot programa on-line pe site-ul Instituţiei Prefectului www.prefecturatimis.ro, accesând câmpul „programare on-line”, iar la sediul serviciului există un generator de numere care reglementează accesul la ghişeu. Numărul de ordine în curs se poate vizualiza pe internet accesând site-ul www.prefecturatimis.ro, secţiunea Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple.