Peste 60 de blocuri din Timișoara vor intra în reabilitare termică în această primăvară. Astfel, aproximativ 1.500 de apartamente vor beneficia de lucrări de eficientizare termică pe bani europeni.
Potrivit reprezentanțiilor municipalității licitațiile pentru desemnarea constructorului sunt în derulare. Dacă nu vor exista contestații, în câteva săptămâni primele schele vor fi montate.” Noi vrem să facem lucrarea bine, cât mai repede, desigur cu contractul de lucrări care va fi semnat”, spune edilul Nicolae Robu.
Valoarea totală a proiectului de reabilitare termincă a 60 de blocuri este estimată la peste 10 milioane de euro, bani europeni.