Forumul European al Persoanelor cu Dizabilităţi atrage atenţia asupra importanţei respectării drepturilor tuturor femeilor, cu o atenţie deosebită pentru femeile care sunt supuse discriminării multiple, aşa cum sunt femeile cu dizabilităţi. În acest an se aniversează 20 de ani de la Declaraţia şi Platforma pentru Acţiune de la Beijing pentru egalitatea de gen.
Astfel că Fundaţia „Pentru Voi” se alătură celorlalte organizaţii ale persoanelor cu dizabilităţi din Europa, membre ale Forumului European al persoanelor cu dizabilităţi şi susţine apelul acestuia către Uniunea Europeană și statele membre, cu ocazia Zilei internaţionale a femeii, 8 martie, privind necesitatea includerii în condiţii de egalitate a femeilor cu dizabilităţi în toate acţiunile în care Uniunea Europeană și statele sale membre se angajează.
Potrivit reprezentanților fundației, multe dintre ele nu au acces egal la justiţie şi se confruntă cu încălcarea drepturilor lor civile fundamentale, din cauza dizabilităţii. „În România, femeile cu dizabilităţi intelectuale se confruntă cu o dublă discriminare: sunt deseori victime ale violenţei, abuzului, stigmatizării, accesul lor la educaţie şi servicii de sănătate este îngrădit. Mai mult, femeile cu dizabilitate intelectuală, puse sub interdicţie judecătorească îşi pierd total drepturile civile: nu mai pot munci, nu se pot căsători, nu mai pot lua nici o decizie în ceea ce priveşte viaţa lor”, spune Laila Onu, directorul executiv al Fundației “Pentru Voi”.
De cealaltă parte, preşedintele Comisiei de femei a EDF, Ana Peláez, susține că femeile cu dizabilităţi sunt studente, angajate, mame, îngrijitoare, activiste din punct de vedere politic şi experte în propriile lor probleme. Totodată, acestea sunt primele predispuse la sărăcie, le este negat accesul la educaţie de calitate. “Dacă dorim ca la aniversarea celor 20 de ani de la Platforma de la Beijing să abordăm cauzele profunde ale inegalităţii, femeile şi fetele cu dizabilităţi trebuie să fie pe deplin incluse în conformitate cu prevederile Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi trebuie luate în considerare toate formele multiple de discriminare cu care se confruntă”, spune Ana Peláez, membru Executiv EDF şi preşedintele Comisiei de femei a EDF.