Parc reabilitat în zona Lipovei

0
375

parc

Un nou parc de 0.6 hectare va fi amenajat în curând în zona Lipovei din Timișoara. Potrivit municipalității, terenul pe care va fi construit acesta se află în zona străzii Holdelor. Parcul va fi prevăzut și cu loc de joacă pentru juniorii timișoreni.

Totodată, edilul spune că în acestă primăvară vor fi reabilitate Parcul Pădurice și Balta Lămâița. „Contractele de execuție a lucrărilor sunt deja semnate, granțiile bancare au fost depuse, prin urmare, așteptăm o vreme mai prielnică pentru a putea preda amplasamentele și pentru a începe lucrările. Alături de aceste două obiective, avem în licitație proiectul de amenajare în zona Lacului și vom da drumul, în curând, licitației și pentru parcurile Alpinet și Justiției. Vrem să facem o intervenție și în Parcul Civic”, precizează primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Potrivit primarului, municipalitatea va avea contract cu o firmă care să se ocupe de spațiile vezi din oraș. Licitația este în curs de derulare, însă va mai dura până când municipalitatea va semna contractul cu o firmă de întreținere a zonelor verzi. „Curățenia în spațiile verzi se va putea face la un nivel corespunzător după ce vom ajunge să avem contracte de întreținere a spațiilor verzi. Deocamadată intervențiile critice cum s-au făcut în mare parte și în 2014, doar cu pușcăriași, pentru că nu avem încă un contract”, afirmă Nicolae Robu.